Pe 26.04.2024 a fost Evenimentul Final al Proiectului Eu Particip & Eu Decid și ne-am bucurat că am adus împreună tinerii, societatea civilă și decidenții locali împreună pentru a vorbi despre problemele pe care le întâmpină tinerii din Roșiorii de Vede.
Proiectul Eu Particip & Eu Decid este un proiect de participare Erasmus+, prin intermediul căruia se sprijină creșterea implicării tinerilor în procesele decizionale de la nivel local. După mai mult de un an de activități împreună cu tinerii doritori, evenimentul final a culminat prin prezentarea rezultatului celui mai important al proiectului – Strategia de Tineret a Municipiului Roșiori de Vede 2024-2027.
Activitățile au început anul trecut prin niște ateliere organizate cu ajutorul Colegiului Național Anastasescu și Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” în lunile iunie-iulie unde am conturat alături de tineri ce este democrația, procesele decizionale locale și naționale și diverse probleme întâmpinate de aceștia la nivelul comunității roșiorene. Ulterior, ne-am întâlnit într-o mobilitate ce s-a desfășurat în septembrie 2023 sub forma unei tabere, unde tinerii au aprofundat cunoștințele despre cetățenia activă și au conturat cele mai importante probleme pe care aceștia le întâmpină la nivelul comunității din care fac parte. Acesta a fost doar punctul de început pentru dezvoltarea unor tineri cu multă dorință de implicare și de a face bine.
Am realizat mai multe activități pe parcursul anului 2023 și 2024, și am ajuns la final să propunem 7 obiective frumoase către decidenții de la nivel local din Roșiori de Vede, prin intermediul Strategiei de Tineret.
- Crearea unui loc de studiu pentru tineri.
- Facilitarea oportunităților de divertisment și socializare pentru tineri
- Facilitarea accesului la educație prin modernizarea sălilor de curs, reabilitarea sau construire laboratoarelor și a sălilor de sport
- Asigurarea unui sistem de iluminare stradală performant pe toată suprafața orașului
- Facilitarea colectării selective și reciclării în orașul Roșiorii de Vede
- Facilitarea accesului la un transport școlar accesibil
- Crearea unui spațiu dedicat tinerilor în care sa se desfășoare activități extrașcolare pentru dezvoltare abilităților transversale.
Strategia de Tineret poate fi accesată aici: https://bit.ly/4b8T4cr
Ghid cu Bune Practici pentru participare activă la nivel local: https://bit.ly/3Ymp73k
Evenimentul Final a început prin prezentarea de către voluntarii a Strategiei de Tineret a Municipiului Roșiori de Vede 2024-2027 comunității, societății civile și factorilor decizionali de la nivel local.
Întâlnirea noastră a fost mai mult decât un simplu eveniment – a fost o ocazie de a aduce împreună energii și viziuni pentru viitorul comunității din Roșiori de Vede. Feedback-ul generos pe care l-am primit din partea invitaților noștri și angajamentul decidenților locali sunt dovezi clare că vocea tinerilor și a societății civile este auzită și luată în serios în drumul nostru către schimbare și progres. Ne-am bucurat să auzim din partea decidenților locali că există deja proiecte aprobate ce sprijină Strategia de Tineret.
Expoziția PhotoVoice a fost o călătorie emoționantă prin imagini, o poveste vizuală despre provocările cu care ne confruntăm în fiecare zi. Prin ochii tinerilor, am văzut cum cele 7 probleme identificate în strategia noastră influențează viața și comunitatea acestora A fost un moment de introspecție și de conștientizare a nevoilor și aspirațiilor noastre comune.
Ultima parte a evenimentului, cafeneaua publică cu decidenții locali, a fost un pas esențial în direcția unei colaborări mai strânse între tineri și factorii de decizie. Discuțiile despre importanța votului și despre modalitățile de a construi relații solide între tineret și autorități au alimentat schimburi de idei captivante și pline de substanță.
Voluntarii Filialei Se Poate au dat dovadă de devotament și implicare constantă în fiecare aspect al acestui proiect. Ei sunt inima și forța din spatele fiecărei activități și merită toată lauda și recunoștința noastră.
Mulțumim, de asemenea, invitaților noștri, pentru că au fost alături de noi și au contribuit la discuții valoroase și la construirea unui viitor mai bun pentru Roșiori de Vede. Fiecare contribuție, fiecare idee și fiecare pas pe care îl facem împreună ne apropie tot mai mult de schimbările tangibile pe care le dorim în comunitatea noastră.
Sperăm sincer că aceste activități vor fi doar începutul unei călătorii lungi și fructuoase către un Roșiori de Vede mai prosper, mai unit și mai echitabil pentru toți locuitorii săi.
Proiectul Eu Particip & Eu Decid este finanțat prin intermediul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
















